Istoria semnăturii și primul fals (Partea 1)

Toată lumea semnează astăzi. Peste tot. Cei mai mulți semnează un contract înainte de a-l citi și de cele mai multe ori nu vor citi niciodată ce au semnat. Astăzi semnătura este la fel de importantă pe cât este de ignorată. Dar care este de fapt istoria semnăturii și cum s-a ajuns astăzi ca pe cei mai mulți dintre noi să nu ne mai reprezinte aceasta?

Pentru a înțelege plenar contextul actual, trebuie să facem o incursiune în istoria semnăturii din Antichitate și până în prezent.

Prima semnătură descoperită aparține scribului sumerian Gar Ama, scrisă acum mai bine de 5500 de ani, aproximativ în anul 3500 î. Hr. care compune o listă lexicală pictografică cu 41 de profesii comune, cea mai veche literatură cunoscută. Iar motivul pentru care a fost necesară această semnătură sigiliu se datora faptului că în Antichitate identitatea cuiva era verificată prin martori sau prin aplicarea unui sigiliu pe documente.

Mai multe informații puteți găsi în Schøyen Collection dând click aici 

Și cum nu întotdeauna existau martori în cazul unei redactări, sigiliile semnate erau o autentificare suficient de puternică pentru a oferi credibilitate. Dar ce era când nu existau nici sigiliu și nici martori? Autoritate larg acceptată. Noul Testament este un astfel de exemplu. Sunt 4 Evanghelii scrise de patru Apostoli ai lui Hristos. Despre acestea se știa că aparțin lor deoarece ei aveau autoritatea morală necesară și nu era necesar să ateste în alt fel acest lucru. Mai mult decât atât, interesul crescut al celor care voiau să ducă mai departe Veste cea Bună și implicit al copiștilor de a multiplica în cât mai multe exemplare manuscrisele, ofereau atestarea necesară și dovada finală că textul chiar aparține celebrului autor.

Dar această practică era de asemenea vulnerabilă în fața falsurilor, apărând astfel Evangheliile Apocrife! Acestea aveau autori din afara anturajului Apostolilor și care au trăit la un secol sau două după aceștia. Dar cum aceștia voiau să își transmită mesajul cu același entuziasm ca cel al Evangheliilor, au recurs la fals și uz de fals, semnând cu numele celorlalți Apostoli care nu scriseseră vreo Evanghelie. Așa avem astăzi Evanghelii precum cea după Toma sau după Petru sau Iuda, dar și altele, care nu au intrat în Canonul Noului Testament, neputând fi atribuite cu adevărat autorului în locul căruia a fost semnată. 

Există însă și o excepție: Epistola către Evrei atribuită Apostolului Pavel, dar care nu a fost în realitate scrisă de către acesta. Argumentele sunt mai multe pe acest subiect, dar le vom dezvolta într-un articol viitor în care vom dezbate subiectul semnăturilor din perioada Biblică. 

Un alt caz celebru, ceva mai recent însă, este semnătura lui Michelangelo pe sculptura celebră La Pietà (1498-1499) care poate fi admirată în Basilica Sfântul Petru din Vatican. Pe scurt, Michelangelo a făcut această operă de artă fără să o semneze și patru ani mai târziu s-a dus să o revadă. Și în timp ce stătea în fața ei, a auzit doi trecători vorbind despre sculptură și spunând că prin felul în care ea a fost executată sigur ar aparține unui sculptor numit Gobbo Milanezul (din Milan) Auzind aceasta, Michelangelo s-a semnat direct pe sculptură astfel: „MICHAEL ANGELUS BONAROTUS FLORENTINUS FACIEBAT” adică Michelangelo Buonarroti Florentinul a făcut-o! Sursa

Este suficient pentru astăzi. În articolele ce vor urma vom continua mica noastră incursiune istorică despre originea semnăturilor. Până atunci, dacă vrei să scrii istorie, poți avea propria ta semnătură dând click aici